Despre noi
Pasiunea pentru vinuri fine și pământul ce le hrănește, a fost stârnită de Ilie Davidescu, cunoscut cu venerație drept bunicul Ilie.
A fost un vinificator artizanal și un apicultor desăvârșit. Chiar și după mulți ani, amintirea bunicului persistă în memoria locuitorilor din Chioselia Mare, locul unde și-a trăit întreaga viață.
Asemenea rădăcinilor unui stejar, care se adâncesc în pământul fertil, familia Davidescu s-a dedicat de-a lungul generațiilor pasiunii pentru vinificație, dăruind lumii vinuri cu caracter și personalitate.
Fiind înrădăcinată în tradiția ancestrală, această măiestrie a fost preluată cu gratitudine și respect de către fiul lor, Vladimir Davidescu. Iar nepoții Andrian și Elena, cu dăruire și perseverență au continuat tradiția bunicului, a respectului pentru natură.
Devotamentul față de tradiție, deschiderea față de inovație, sunt principii fundamentale ale Domeniilor Davidescu.
CEO – Andrian Davidescu
Valori
Am moștenit, prin ADN, pasiunea pentru vinificație și o perpetuăm din generație în generație, creând vinuri nobile din inima fiecărui strugure, a fiecărui lucrător, a întregii companii și a țării. Tocmai această pasiune ne motivează să angajăm cei mai talentați muncitori, cele mai curate inimi din zone însorite și să implementăm tehnici și echipamente inovatoare.
În prezent, fiecare picătură de vin de la Domeniile Davidescu, poartă în sine esența noastră, dulceața fagurilor și amestecul emoției, pasiunii strămoșilor noștri.
Prin fiecare strop de vin, răspândim puterea naturi, tradiția și moștenirea familiei.
Pentru noi, vinificația nu este o alegere, ci o predestinare, un dar. Adevărata noastră misiune este să dăruim vinuri rafinate de o calitate ireproșabilă care să inspire emoții autentice, care te fac să revii la origini și adevăr.
Echipă
În culise, este munca echipei formate din tehnicieni experimentați, oenologi și muncitori pasionați care gestionează procesele ce au loc în pământul foarte fertil din cel mai sudic punct al Republicii Moldova.